Nu mai pot observa blocul tau. Micile licariri de lumina au disparut.E tarziu. Lumea doarme; dar acum nimic nu mai demonstreaza ca pe acolo mai exista viatza. E intuneric. Nici blocurile nu se mai vad in totalitate. Nici o stea pe cer. Luna e palida; pare moarta. In departare copacii iau forme ciudate. Ma sperie. E sinistru. Vreau sa te prind de mana, dar nu pot. Intunericul ma rapeste. Ma indeparteaza de tine.
In sfarsit o mica luminitza in departare. Ajutor. Nu.. Nu are cine sa ma ajute. E doar lumina de la bucataria familiei de la noua. S`a stins din nou. Inaintez singura prin noapte. Ma apropiu de blocul tau. Cred ca am inebunit. Vorbesc cu umbra. E singura care inca nu m`a parasit. Mai nou e prietena mea.
Cat de aproape sunt acum de tine, dar totusi sunt departe. Doar cateva ushi si etaje ne despart. Dar nu se poate. Ridic privirea spre fereastra camerei tale; nici urma de lumina. Cred ca dormi. Mi`ar placea sa fiu cu tine. Sa adormim ca doi copii, imbratisati pe cearceaful alb. Visul se naruie. Revine acelas peisaj monoton. Acelas timp si spatiu. Aceeasi eu care stau intinsa pe iarba in fatza blocului tau. Incep sa plang. Umbra nu ma poate imbratisa, consola.
O iau la fuga. Inapoi spre casa. Inapoi spre lumina. Inapoi spre caldura. Inapoi.. singura.
Un comentariu:
sa.mi bag picioru in ea spaima si iubire :|
Trimiteți un comentariu