Stau si privesc pe fereastra camerei mele.Ploua.In loc de stropi mari de apa care se preling pe geam parca iti zaresc chipul. Arunc o privire in departare, vad doar ceatza. Lumea e lipsita de culoare. Totul e cenusiu, mohorat. Soarele parca s`ar juca ascunsa, dar fara sa dea semne ca vrea sa mai iasa din ascunzatoare astazi. Poate a adormit.
Deschid geamul. Vreau sa ascult ploaia, sa o privesc cum saruta pamantul si cum acesta ii raspunde la sarutari sorbindu`i picurii mari.
Nu mai vreau sa privesc caderea ploi dincolo de fereastra aburita si cobor afara. Aleile sunt pusti, parcurile parasite, toate vietatile orasului s`au adapostit. Au lasat in urma lor pasii grabiti si teama de a se lasa atinsi de lacrimile cerului.
Inaintez prin balti. Mii de fulgere lovesc haotic pamantul in zari indepartate. S`a intunecat deja, chiar daca ceasul sta sa bata imediat doar ora 8. Sclipirile de lumina ce cad nervoase din cer imi lumineaza pasii catre casa, iar tunetele sunt asemeni unui urlet ce rasuna din departari.
Sunt singura. Te vreau langa mine. Sa ascultam simfonia infinitelor picaturi ce mor lovite de frunzele copacilor. Sa ma saruti cand ploaia ne loveste mai tare, sa ma imbratisezi cand tunetele ma infioara.
Impreuna sa strigam, fara ca nimeni sa ne auda, acel te iubesc pe care ploaia il va topii in picaturile sale..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu