El?.. El e tipul perfect, ideal, dupa parerea mea. E imaginea reala a lui Fat-Frumos din toate povestile copilariei. El, e motivul meu de a sari din pat in orice dimineata. Stiu ce inseamna sa.i vad chipul la rasaritul soarelui si de abea atunci sa realizez ca m.am trezit. Stiu ce inseamna sa imi spuna acel banal “ buna diminata”, care dintre buzele lui suna altfel, si sa iti poata schimba toata ziua. Asa inocent si totusi asa masculin, atat de copil si totusi atat de matur. Cu el simt ca am totul, ca nu are ce sa.mi lipseasca.. Simt, ca nu mai am nevoie de nimic.. nici de apa, mancare, aer. E tot ce mi.am dorit candva.. E visul meu de mica. E eroul toturor basmelor cu printi si printese. E o dorinta vesnica, un viciu, o fantezie. Daca pentru el nu merita sa lupt, atunci pentru cine? As lupta ca o fiara, impotriva oricui, si a vantului, si.a mari.. Si iubirea pentru el oricum m.ar face sa inving.
In fiecare zi il simt aici, chiar daca acum e atat de departe.. Si.mi lipseste, imi lipseste enorm, mai mult ca oricand. Parca vreau sa imi spuna, ca de obicei, in fiecare zi “ ce bine arati”, chiar daca m.am trezit cu fata la cearceaf, ciufulita si aveam rimelul scurs. Vreau sa il privesc, vreau sa il admir, vreau sa il iubesc din nou.. si vreau sa fac asta nu doar prin intermediul unor poze, vise, amintiri..
Vreau sa vina inapoi
Vreau sa vina ca mi.e dor..
Vreau sa fim doar amandoi,
Haide, sa inchidem
Sa stam asa, singuri, o zi intreaga,
Sa ne privim intrebatori..
Cum am ajuns ca dupa.o seara,
Sa credem in iubire, ca doi visatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu