Minte.ma, strange.ma, omoara.mi toate visele,
spanzura.mi gandurile, frange.mi aripile, ia tot ce vrei sa iei, dar inima te
rog sa o lasi la locul ei.
Esti diferit de restul persoanelor,
de toti ceilalti, esti special, dar ciudat in acelas timp. Esti de neatins si
totusi te tin in brate. Esti rece, dar totusi corpul tau imi spune altceva.
Esti distant, dar totusi ma privesti in ochi. Vrei sa fi singur, dar totusi ma
cauti. Ma eviti ca un copilas, dar totusi mereu zici „vino aici”. Esti genul
acela de inaccesibil, dar totusi a fost usor. Da, felul in care imbini atatea
personalitati reci cu gesturi care te dau de gol, ma zapaceste. Modul in care
reusesti sa ma treci prin toate starile posibile intr.o singura secunda, ma
inebuneste.
Obisnuiesti sa.mi fluturi cuvinte
frumoase prin fata, fara sa stii ca sunt dependenta de adierea lor. Obisnuiesti
sa fi mereu in spatele meu, de aceea cand nu esti te caut mereu. Mi.a fost
frica sa cred in privirea aceea inocenta, in zambetul acela frumos, pentru ca
stiam ca odata ce voi avea o parte din tine, nu voi renunta pana nu te voi avea
in intregime.
Urasc sa te tin aproape, pentru ca
atunci cand vei pleca, vei lua cu tine totul. Ti.as cere sa ramai mereu langa mine, dar stiu ca
nu se poate, asa ca iti cer doar atat: “lasa.ti
expresia fetei sa zambeasca doar pentru mine, cat timp esti aici!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu