Toată lumea se duce dracu`

Minciuni, peste minciuni şi iar minciuni. Oare chiar e mai uşor să ascunzi adevarul, sau lumea mai nou e atât de laşă încât nu e capabilă să dea carţile pe faţă? You are the most beautiful lie of my life, but you're still a lie and it hurts like hell.

     Da, e ciudat când afli că cea mai frumoasă poveste a vieţii tale ai trait.o intr.o miciună. Dar cel mai nasol e că, a fost fix sub nasul tău şi tu ai fost atât de prost sau de îndrăgostit să nu iţi dai seama. Si e păcat, cum tu il admiri chiar şi în aceste momente. E pacat, cum te-a dezamăgit atunci, te dezamăgeşte şi acum, iar tu continui sa visezi cu el, să crezi că cele mai frumoase nopţi sunt cele când adormeai lânga el, chiar dacă nimic nu e adevărat. Şi şti asta, şi poate eşti şi tu la fel de laş ca şi el să admiţi că te mânâncă pe dinăuntru, la fel de rea să.i joci jocul şi minciuna pe care a creat.o şi la fel de proastă să continui să o faci!

     Cu tot riscul să mă repet, e prostesc faptul că încă te compar cu prinţul din poveste, chiar dacă semeni mai mult cu personajul negativ!

It`s over !

             

       "It`s over" ... suna mai putin dureros in engleza. Cuvintele “ s-a terminat” ma  rup in bucati.  O sa.mi lipsesti frumosule, oriunde si ori la cine ai pleca.
Stiam de mult ca va venii si ziua aceasta, dar nu credeam ca va fi asa de curand. Pe undeva ma pregateam pentru momentul in care vei pleca, dar pe de alta parte niciodata nu as fi fost pregatita sa imi iau ramas bun. Indiferent ca o voi face acum, peste o luna, sau peste inca un an ar durea la fel de tare.
Asta e, vei ramane mereu visul meu nerealizabil si totusi indeplinit. In bratele tale am simtit adevarata fericire, si asta pentru ca doar in bratele tale am simtit ca visez. Ca vreau sa plang, si nu pentru ca ne desparteam, ci pentru ca eram mai aproape ca nicicand. Sa.mi doresc sa plang in bratele unui barbat, asta numesc eu fericire. Asta numesc eu un vis trait.
Iar acum pleci si nu pot face nimic sa schimb asta. Nici nu vreau inca sa realizez. Vreau sa.mi continui visul, sa cred in tampeniile pe care mi le-am imaginat mereu. Sa fi aici, chiar daca nu esti  tot timpul langa mine. Stiu ca am promis ca te voi urmarii plecand la fel de fericita cum te.am intampinat cand ai venit. Dar nu pot, zambetul meu a disparut de pe buze si tot ce simt deja e un dor imens. Oare se numeste dor, pentru ca doare!?

Nici macar un zambet fals nu poate ascunde ceea ce simti tu in unele momente.Dar de cele mai multe ori, preferi sa te prefaci ca nu-ti pasa decat sa admiti ca te omoara pe dinauntru.

U Mobitelco, noi te iubim indiferent de rezultat!

           

             Sti sentimentul ca`ti pica lumea in cap in care totul mergea bine pana azi, iar acum nu mai exita nimic? Azi s-a terminat totul. S-a mai incheiat o poveste, s-a mai incheiat un sezon. O singura miscare gresita si ne vom revedea la meciuri de abea in toamna.

            U Mobitelco, o sa.mi lipsesti enorm. O sa.mi lipseasca toate emotiile, acei fluturasi in stomac care incepeau sa nu.mi dea pace cu cateva zile inainte de meciuri, acea bucurie la fiecare pas spre victorie, acele deplasari, acele voci care fredoneaza cantecele echipei iubite… Imi vor lipsi pana si nervii, tristetile, dezamagirile sau chiar lacrimile de la fiecare infrangere. Imi vor lipsi ei, niste oameni extraordinari pe care ma bucur din tot sufletul ca am reusit sa ii cunosc.. Cu alte cuvinte, imi va lipsi tot! Si.mi va lipsi enorm.

            Si daca cumva credeti ca ne-ati dezamagit, cel putin eu, sunt mandra de voi. Pentru mine ramaneti niste CAMPIONI, indiferent de scorul de pe tabela si indiferent de locul in clasament. Pentru ca asta inseamna sa iubesti, sa fi acolo atat la bine, cat si la rau. Eu nu pot face altceva decat sa va multumesc pentru toate emotiile pe care am reusit sa le simt datorita voua si ca ma simt mandra ca v-am avut aici pe fiecare in parte! Pentru ca, sezonul acesta, m.am simtit mai apropiata de echipa decat am fost vreodata, si asta e din cauza voastra! 

            Chiar daca ar fi un moment dragut sa imi spuna cineva ca visez,  nu e asa. Papa U Mobitelco, ne revedem la toamna!   

   

 

Noi... sau doar tu si eu !

Noi am fost doar doi straini, dar doi oameni ce se cunosteau perfect. Noi? E putin cam mult sa folosesc cuvantul noi, as vrea sa ma limitez la tu si eu, dar suna al naibii de bine cand vorbesc de “noi”. Nu stiu daca in acea formula am existat sau vom exista vreodata, dar impreuna am existat cu siguranta. Si asta e tot ce ma incalzeste dupa ce Printul pleaca, acel fapt ca nu a fost totul o iluzie, o poveste rupta dintr`un basm,  el chiar a fost aici. Am impartit multe si nu am impartit nimic. Sti ce e ciudat ? Ca m-ai dezamagit si eu tot te compar cu un Print.  Ca orice ai facut, pentru mine ai ramas acel barbat perfect, pe care credeam ca nu`l voi intalnii niciodata. E adevarat ca prima data oamenii iti par perfecti si te indragostesti de ei, iar apoi descoperi ca nu sunt chiar asa de perfecti… si te indragostesti si mai tare. Se spune ca la un moment dat, fiecare fata isi intalneste Printul, dar nimeni nu spune ca va ramane cu el ca si in povestile copilariei. Iar eu l`am intalnit. Din primul moment am stiut ca este el, chiar daca era imposibil sa ramana cu mine.

Si asta numesc eu durere. Sa simti ca`l pierzi pe cel de langa tine, ca a venit momentul in care pleaca si totusi sa nu poti face nimic. Te face sa te simti inutil.  Sa crezi ca ai impartit atata frumusete, zambete, vise, bucurii pentru nimic. Ca te`ai zbatut sa obtii ceea ce ti`ai dorit, ca ai incercat din rasputeri sa`l ti langa tine, ca ai renuntat la atatea, si la principii si la orgolii, ca te-ai deschis asemeni unei carti in fata lui, pentru ce? Sa fi dezamagita si sa astepti inevitabilul? Si atunci iti trece aievea un gand, o intrebare care te macina pe dinauntru “ oare a meritat efortul depus?” Da, a meritat in fiecare moment, in fiecare secunda, iar daca ar fi sa o iau de inceput, as face acelas lucru.

Stim ca mintile noastre manifesta o dependenta, in  momentul cand ne e dor de acel “ noi”. De acea chestie care nu a existat niciodata. Dar cand vorbesti de “noi” spui mai mult decat un singur cuvant, spui o poveste, plina de urcusuri si coborasuri, dar totusi o poveste. Un inceput si un final. O tona de sentimente bune sau rele adunate acolo. Vorbesti doi oameni care si`au trait povestea.

 Oare te iubesc pe tine sau iubesc ceea ce am visat, iubesc ceea ce traiesc, o sa iubesc amintirea ta? Nici eu nu stiu. Ideea e ca iubesc ceva legat de tine, un soi din acea iubire care nu se uita niciodata. O amintire pe care nici macar amnezia nu mi-ar putea-o lua. Un sentiment ciudat, pe care nu l.am mai cunoscut pana acum, asa ca am sa.i dau eu un nume: tu

:)

            Cand ti se inchide o usa, ti se deschide alta automat. O alta speranta, un alt vis, o alta poveste. Mereu e asa, mereu o sa se deschida, dar de acolo te vei descurca singur. Nimeni nu o sa te pofteasca inauntru, nimeni nu o sa iti spuna ce ar trebui sa faci sau ce cauti acolo. E decizia ta daca intri sau nu. Cu ce pas vei intra, cat de tare vei pasii sau cat vei sta, totul depinde de tine! Cartile sunt pe masa, tu alegi daca si cum sa le joci.

            Destin? Nu exista destin, exista doar sanse de care sti sau nu sa profiti. Doar oportunitati pe care ori le alegi, ori le lasi. Doar oameni care apar in calea ta, dar totul depinde de tine daca ii pastrezi si vrei sa iti deschizi sufletul inaintea lor. Pentru ca nimeni, nu o sa iti spuna “asta e povestea ta, traieste.o!”. In scrisoarea vietii tale cineva a pus doar prima litera, tu esti cel care isi va scrie singur povestea.

            Acum alege: ai sa profiti de ceea ce ai gasit dincolo de usa? Ai sa ai curajul sa joci acea carte? Ai sa ti persoana pe care o vei gasi langa tine? Sau ai sa te dai batut, inchizand ochii si asteptand sa gasesti iesirea ca sa poata sa se deschida alta? Tine minte: e un joc si totul tine de tine!