Noi... sau doar tu si eu !

Noi am fost doar doi straini, dar doi oameni ce se cunosteau perfect. Noi? E putin cam mult sa folosesc cuvantul noi, as vrea sa ma limitez la tu si eu, dar suna al naibii de bine cand vorbesc de “noi”. Nu stiu daca in acea formula am existat sau vom exista vreodata, dar impreuna am existat cu siguranta. Si asta e tot ce ma incalzeste dupa ce Printul pleaca, acel fapt ca nu a fost totul o iluzie, o poveste rupta dintr`un basm,  el chiar a fost aici. Am impartit multe si nu am impartit nimic. Sti ce e ciudat ? Ca m-ai dezamagit si eu tot te compar cu un Print.  Ca orice ai facut, pentru mine ai ramas acel barbat perfect, pe care credeam ca nu`l voi intalnii niciodata. E adevarat ca prima data oamenii iti par perfecti si te indragostesti de ei, iar apoi descoperi ca nu sunt chiar asa de perfecti… si te indragostesti si mai tare. Se spune ca la un moment dat, fiecare fata isi intalneste Printul, dar nimeni nu spune ca va ramane cu el ca si in povestile copilariei. Iar eu l`am intalnit. Din primul moment am stiut ca este el, chiar daca era imposibil sa ramana cu mine.

Si asta numesc eu durere. Sa simti ca`l pierzi pe cel de langa tine, ca a venit momentul in care pleaca si totusi sa nu poti face nimic. Te face sa te simti inutil.  Sa crezi ca ai impartit atata frumusete, zambete, vise, bucurii pentru nimic. Ca te`ai zbatut sa obtii ceea ce ti`ai dorit, ca ai incercat din rasputeri sa`l ti langa tine, ca ai renuntat la atatea, si la principii si la orgolii, ca te-ai deschis asemeni unei carti in fata lui, pentru ce? Sa fi dezamagita si sa astepti inevitabilul? Si atunci iti trece aievea un gand, o intrebare care te macina pe dinauntru “ oare a meritat efortul depus?” Da, a meritat in fiecare moment, in fiecare secunda, iar daca ar fi sa o iau de inceput, as face acelas lucru.

Stim ca mintile noastre manifesta o dependenta, in  momentul cand ne e dor de acel “ noi”. De acea chestie care nu a existat niciodata. Dar cand vorbesti de “noi” spui mai mult decat un singur cuvant, spui o poveste, plina de urcusuri si coborasuri, dar totusi o poveste. Un inceput si un final. O tona de sentimente bune sau rele adunate acolo. Vorbesti doi oameni care si`au trait povestea.

 Oare te iubesc pe tine sau iubesc ceea ce am visat, iubesc ceea ce traiesc, o sa iubesc amintirea ta? Nici eu nu stiu. Ideea e ca iubesc ceva legat de tine, un soi din acea iubire care nu se uita niciodata. O amintire pe care nici macar amnezia nu mi-ar putea-o lua. Un sentiment ciudat, pe care nu l.am mai cunoscut pana acum, asa ca am sa.i dau eu un nume: tu