Spune-mi

       Spune-mi cum iti dai seama cand e momentul sa continui sa lupti sau trebuie sa te dai batut? Spune-mi cum stii daca tu vrei sa lupti in continuare, dar totul din jurul tau iti asigura o cale de a pleca?

       Mi-am spus mereu " Sunt o luptatoare", dar cred ca si renuntarile au o parte de curaj in ele. Ai nevoie totusi de putere ca sa realizezi ca porti o lupta, in finalul careia vei pierde oricum. Ai nevoie totusi de tarie, pentru a fi capabila sa renunti la ceea ce iti doresti. Dar eu am luptat mereu, pentru ca asa am considerat. Am stat singura, neclintita in orice batalie pe care am dus-o, pentru ca ceea ce m-a tinut acolo a fost speranta. Blestemata aia de speranta care te face sa te gandesti ca " poate n-am luptat destul". Nu mi-a placut niciodata sa renunt, pana nu am fost sigura ca nu mai este nimic de facut.

         Am dat sanse, peste sanse unor peroane care probabil nu o meritau nici pe prima, pentru a ma convinge ca intr-adevar am facut tot ce se putea pentru a salva ce aveam. Am fost invatata mereu sa lupt pentru ceea ce imi doresc si sa o fac pana la ultima suflare. Pe mine m-a chinuit tot timpul ideea ca victoria poate fi la un pas dinstanta de tine, si gandul ca  " poate trebuia sa zic si sa dau mai mult". De aceea, am dat tot timpul tot ce am avut de dat si am plecat in momentul in care am stiut ca nu mai am pentru ce sa lupt si ca nu mai am nici macar pentru cine.

         Asta am facut toata viata mea... dar, pentru ca tot timpul exista un dar, asta am facut pana acum! Cand l-am cunoscut pe el nu am stiut unde, cat si cum sa lupt. Am ramas dezarmata in fata lui si-i imploram mila. Armele le detinea el de data asta, pentru ca mie mi-a fost frica. Am luptat cu multa lume inaintea lui, iar de data asta am simtit ca el e singurul care m-ar putea face sa pierd. L-as fi intrebat pe el si l-as fi rugat sa ma invete si pe mine cum sa lupt sau cum sa plec fara nicio urma de regret. Dar nu a luptat nici el. Stateam ca doi inamici, in colturi opuse, asteptand ca unul dintre noi sa faca primul pas. Asteptam sa ma atace, ca sa lupt, sa castig si sa raman cu el, sau poate doar asteptam sa ma faca sa pierd, ca sa plec.

          Dar nu am facut nici eu, dar nici el asta! Stateam si asteptam momentul in care se va sfarsii de la sine. Iar cand am stiut ca e gata, nu m-am mai putut privii in oglida. Spune-mi cum sa imi spun " Ai facut tot ce se putea, ai zis tot ce-ai avut de zis, ai simtit tot ce-ai avut de simtit", cand eu stiu ca n-am facut asta!?